Psihopedagogie Speciala

Dezbateri,indrumari,sugestii si informatii in legatura cu depistarea si protezarea timpurie a copilului deficient de auz.Terapii auditiv-verbale pentru copilul care are dificultati de pronuntie si e hipoacuzic. Relatia parinti-copil cu deficienta auditiva, protezat sau cu implant cohlear.

RSS 2.0

PROTEZA AUDITIVĂ

Copilului dv  i s-a dat diagnosticul şi i s-a recomandat să poarte proteză auditivă deoarece, în urma testării auzului (audiometrie), se poate vedea gradul pierderii auzului (hipoacuzie).

Prin hipoacuzie (surditate, pierderea auzului) se întelege scăderea uşoară sau gravă, unilaterală sau bilaterală a acuitaţii auditive mergând până la cofoza – adică pierderea completă a auzului. Hipoacuzia poate fi  usoară, medie sau gravă, unilaterală sau bilaterală, de transmisie (cauza este localizată la nivelul urechii externe sau medii) sau de percepţie (cauza este localizată la nivelul urechii interne şi/sau la nivelul sistemului nervos).

Rolul protezelor auditive este acela de a amplifica sunetele şi nu de a restaura funcţia auditivă alterată, deficitară. Aşa cum, ochelarii de vedere corectează defectul de vedere.

  Purtarea protezei (aparatului auditiv) este condiţia principală în reuşita procesului de educare şi reabilitare, un proces lung de formare şi stimulare a limbajului oral la copilul cu deficienţă auditivă.

PROTEZA AUDITIVĂ este formata dintr-un microfon şi un amplificator. Ea face ca sunetele să se audă mai tare, dar nu şi  mai clar. Aparatul auditiv nu poate selecta sunetele pe care vrea să le audă copilul, din mediul ambiant, ceea ce înseamnă că zgomotul de fond poate acoperi vorbirea. Acest lucru se deosebeşte de auzul normal şi impune atenţie, din partea celor care sunt cu copiii hipoacuzici protezaţi, în medii zgomotoase. De asemenea, aparatul auditiv nu este eficient la distanţă mai mare de 1,5 m de vorbitor. Protezarea îi poate ajuta foarte mult pe unii copii, dacă la recomandarea aparatului auditiv s-a ţinut cont de gradul pierderii de auz şi tipul hipoacuziei.

Dacă protezarea a fost recomandată şi copilul a primit proteza este foarte important să se încurajeze copilul ca să o poarte. Acest lucru se va face progresiv, la început doar câteva minute, ca să nu-i creeze disconfort, jenă sau durere de cap, apoi copilul trebuie să se obişnuiască s-o poarte permanent.

Protezele auditive pot fi, după sistemul de funcţionare:

-Protezele analogice (convenţionale) funcţionează prin amplificarea tuturor sunetelor din jur – şi sunetele pe care doriţi să le audă şi sunetele nedorite.

-Protezele auditive digitale oferă posibilitatea de a face reglaje mai fine ale sunetului şi de a reduce zgomotul de fond iritant şi pot fi reglate pentru a funcţiona conform preferinţelor .
Modelele aparatelor auditive se clasifică după modul cum sunt purtate:

–  Protezele retroauriculare au un suport auricular care se introduce în ureche, oliva – aceasta este individuală şi se execută după un mulaj al urechii respective- şi aparatul auditiv, care este în spatele urechii.

 -Protezele intraauriculare sunt indicate în cazul unor scăderi mai mici de auz. Ele sunt executate tot după un mulaj. După dimensiuni şi amplasare, ele pot fi complet în ureche (invizibile) sau puţin vizibile la suprafaţa pavilionului urechii.

Aparatele auditive sunt individuale, adecvate fiecărei persoane (acelaşi aparat nu poate fi utilizat la cealaltă ureche sau de către altă persoană). Ele functioneazăcu baterii speciale care se pot procura de la un centru de protezare (durata de funcţionare , 10-12 zile, în funcţie de durata folosirii aparatului). Utilizarea altor tipuri de baterii deterioreaza proteza.

Utilizarea unui aparat auditiv adecvat scăderii de auz şi bine reglat are efecte benefice auspra audiţiei; din contra o indicaţie greşită poate fi dăunătoare si poate deteriora resturile de auz existente.

Tipul de proteză auditivă pentru o amplificare corectă se va alege în funcţie de pierdera auzului şi de vârsta copilului. Verificarea stării auzului se va repeata periodic la indicaţia medicului ORL-ist.

Olivele sunt o componentă importantă a protezei şi au rol în calitatea audiţiei. Olivele vor fi refăcute la câteva luni, ţinând cont că, în dzvoltarea fizică a copilului si conductul auditiv se schimbă.

Audioprotezistul este specialistul care poate alege copilului hipoacuzic aparatul auditiv, îl reglează, poate recomanda sisteme FM şi oferă  asistenţă audiologică. Este necesară  respectarea  indicaţiilor acestuia şi vizita periodică  pentru evaluări audiometrice, verificarea aparatelor auditive şi pentru a primi informaţii din partea familiei şi persoanelor implicate în procesul de recuperare al copilului.

       ÎI PUTEM AJUTA IUBINDU-I!

Rodica Doina Cheregi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Hosting gratuit oferit de Tanase Cosmin Romeo