Psihopedagogie Speciala

Dezbateri,indrumari,sugestii si informatii in legatura cu depistarea si protezarea timpurie a copilului deficient de auz.Terapii auditiv-verbale pentru copilul care are dificultati de pronuntie si e hipoacuzic. Relatia parinti-copil cu deficienta auditiva, protezat sau cu implant cohlear.

RSS 2.0

MODALITĂŢILE CITIRII DE PE BUZE

  În raport de  vârsta copilului, gradul deficienţei auditive şi etapei de formare a limbajului verbal există trei tipuri de labiolectură :

a.  labiolectura ideo-vizuală,

b.  labiolectura vizual-fonetică şi

clabiolectura ideo-vizual-fonetică.

a.   Labiolectura ideo-vizuală sau globală labio-facială este cu alte cuvinte, citirea de pe faţă sau faciolectura. Aceasta presupune asocierea ideii exprimate oral cu mimica, gesturile şi imaginea globală corespunzătoare mişcărilor buzelor şi a celorlalte organe fonatoare vizibile care participă la actul vorbirii. Această modalitate a citirii de pe buze este mijlocul iniţial de înţelegere a comunicării, înainte de demutizare. Mesajul verbal se va repeta de mai multe ori în situaţii concrete şi astfel copilul ajunge să asocieze imaginea bucală a cuvântului cu sensul lui.

Copilul, atât cel auzitor cât şi cel hipoacuzic, în timpul primilor ani de viaţă,  priveşte cu insistenţă faţa persoanelor cu care vorbeşte. Atenţia vizuală a copilului cu deficienţă auditivă trebuie pregătită şi educată începând de la vârsta cea mai timpurie, cum se spune, din faşă. Aceasta ajută la sesizarea mişcărilor globale ale buzelor şi a feţei vorbitorului, apoi, treptat ajunge să distingă cele mai fine nuanţe în procesul complex al citirii de pe buze. La început totul se realizează prin imitaţie. Copilul mic imită adulţii în toate activităţile, nu numai în învăţarea limbii materne.

Cuvintele, expresiile percepute de copilul hipoacuzic de pe buzele celui care îi vorbeşte (la început doar în situaţii concrete) joacă un rol important în dezvoltarea lui psihică. Pentru o corectă percepere a limbajului verbal prin labiolectură, trebuie pregătită şi educată atenţia vizuală, printr-o educaţie specială a privirii îndreptate strict spre organele care participă în procesul vorbirii, în special la mişcările limbii, buzelor, maxilarelor, laringelui, coardelor vocale şi a mişcărilor întregii feţe.

Stabilirea şi menţinerea contactului vizual este deosebit de importantă în înţelegerea şi însuşirea limbajului verbal.

Educarea şi cointeresarea copilului hipoacuzic în însuşirea comunicării verbale se face prin crearea unor emoţii plăcute, prin satisfacerea nevoilor şi intereselor imediate de care copilul este atras în acel moment.

 

              b.  Labiolectura vizual-fonetică constituie o etapă distinctă, calitativ superioară de receptare a vorbirii în care se asociază citirea de pe buze cu articulaţia proprie şi se caracterizează prin aceea că permite recunoaşterea prin reproducere a diverselor articulaţii.  Însuşirea articulaţiei este esenţială în perfecţionarea deprinderilor de labiolectură a sunetelor, cuvintelor şi propoziţiilor. Astfel, odată cu consolidarea pronunţiei unui sunet sau cuvânt, copilul îşi perfecţioneză şi posibilităţile de citire labială ale sunetului sau cuvântului respectiv.

      Analizatorul tactil are un rol important, atât în perceperea mesajului verbal cât şi în stabilirea corectă a legăturii dintre sunetul articulat şi imaginea lui labială.

 

c. Labiolectura ideo-vizual-fonetică este cea în care imaginile vizuale evocă cuvântul articulat şi însuşirea pronunţiei este legată de semnificaţia lui. Gândirea ajută la interpretarea datelor vizual-motrice pe bază de sens. Vederea este capabilă, în anumite limite, să suplinească auzul deficitar.

                     Copiii hipoacuzici au spiritual de observare foarte dezvoltat şi o capacitate deosebită de a sesiza şi a descifra mişcările buzelor, din necesitatea compensării analizatorului lezat.

Pentru a ajunge la performanţa de a diferenţia, în mod conştient, fonemele labiale în diferite combinaţii şi în condiţii diferite (de luminozitate, distanţă faţă de vorbitor, particularităţi ale organelor vorbirii, poziţia vorbitorului etc.), trebuie să se cunoască gradul deficienţei de auz şi particularităţile psihice ale copilului.

       ÎI PUTEM AJUTA IUBINDU-I!

Sursa:

Stănică Ilie – Probleme metodice de tehnica vorbirii şi labiolectură, E.D.P.,Bucureşti,1983.

Rodica Doina Cheregi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Hosting gratuit oferit de Tanase Cosmin Romeo