Psihopedagogie Speciala

Dezbateri,indrumari,sugestii si informatii in legatura cu depistarea si protezarea timpurie a copilului deficient de auz.Terapii auditiv-verbale pentru copilul care are dificultati de pronuntie si e hipoacuzic. Relatia parinti-copil cu deficienta auditiva, protezat sau cu implant cohlear.

RSS 2.0

JURNALUL COPILULUI

   Susanna Schmid -Giovannini în cartea Hören und Sprechen (Juni, 1996 ), exemplifică şi vorbeşte despre valoarea pe care o are folosirea zilnică, ca temă permanentă, 5-10 minute, a jurnalului şi beneficiile pe care le-a obţinut în munca cu copiii deficienţi de auz.

Jurnalul personal al copilului este un ajutor important, e foarte util în dezvoltarea şi înţelegerea vocabularului, în comunicarea verbală sub formă de dialog, un dialog apropiat intereselor copilului cu deficienţă auditivă.

Jurnalul conţine desene sau fotografii cu stări, situaţii, evenimente aspecte noi, importante, interesante sau cu activităţi iubite de copil. Ele vor fi consemnate în jurnal, în ziua în care s-au derulat întâmplările respective şi sunt însoţite de un scurt comentariu sau dialog între persoanele care au participat la acele activităti.

Fotografiile vor fi  lipite în caiet împreună cu copilul  şi acesta va povesti ce vede în fotografie, cine este acolo, ce a făcut, ce s-a întâmplat, ce a simţit, etc. Apoi, scrieţi o propoziţie sugestivă a momentului ilustrat, o citiţi  şi apoi o va citi copilul.

Este o muncă în plus pentru educatoare sau părinţi, dar şi rezultatele sunt deosebite.

Reluând la şcoală şi acasă „poveştile din jurnal”, copilul deficient de auz:

  • va putea povesti într-un timp mai scurt, cu uşurinţă, fără ajutor,
  • i se va trezi interesul la lectură,
  • va înţelege mai repede jocurile de rol,
  • va exersa cu plăcere să scrie,
  • amintirile îl vor face fericit.

       Părinţii au rolul de a întocmi şi a folosi jurnalul în acelaşi mod pe care-l foloseşte terapeutul. Părinţii vor respecta şi vor urma îndrumările terapeutului.

                 ÎI PUTEM AJUTA IUBINDU-I!

Rodica Doina Cheregi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Hosting gratuit oferit de Tanase Cosmin Romeo