Psihopedagogie Speciala

Dezbateri,indrumari,sugestii si informatii in legatura cu depistarea si protezarea timpurie a copilului deficient de auz.Terapii auditiv-verbale pentru copilul care are dificultati de pronuntie si e hipoacuzic. Relatia parinti-copil cu deficienta auditiva, protezat sau cu implant cohlear.

RSS 2.0

MUZICĂ ŞI MIŞCARE

Limbajul copilului se formează fără mult efort, cu plăcere şi bucurie cu ajutorul muzicii şi mişcării.
Jocurile copiilor cu mâinile, degetele, însoţite de cântece sunt folosite de toate generaţiile cu succes. Motricitatea fină a mâinilor ajută la învăţarea limbajului, cele două având legătură la nivelul cortexului.

Copiii mici se “joacă” cu silabele (lalaţia),  noi putem să ne “jucăm” cu cuvintele.

Textul simplu, o poezie legată de „melodie”, poate fi:

• un vers marcat de lovirea instrumentelor ( claves , tobă) sau bătaia din palme
• o poveste însoţită de folosirea instrumentelor, care să sublinieze sunetele din poveste
• jocul degetelor sau cu păpuşa pe mână în ritmul unei melodii sau în bătaia unui ritm (repede, rar)
• jocul degetelor însoţit de un cântecel ritmat
• un cântec însoţit de gestica explicativă.

Ritmica mijloceşte procesul învăţării într-un mod atractiv respectând polarităţile:

• repaus – mişcare
• liniştire – acţiune
• destindere – concentrare
• activitate individuală – activitate dirijată
• să lucreze singur (pentru sine) – să lucreze împreună (în grup).

Jocurile: „arată ce auzi!” , „ce ai auzit?”, „de unde ai auzit” (direcţia sunetului), „cântă după mine.”, „cine te-a strigat?”, „fă ca ele” (imitarea onomatopeelor cunoscute), „câte bătăi ai auzit?”ş.a. antrenează auzul copilului hipoaczic.
Putem enumera şi alte exemple care contribuie la formarea unui auz fonematic:
• ne mişcăm doar atâta timp cât auzim muzica
• arată cum sună instrumentul: înalt, jos, încet, tare
• bateţi din palme după ritmul muzicii
• dansăm în ritmul muzicii ( ritmul se schimbă şi se fac pauze)
• repetă după mine ritmul pe care-l auzi (cu instrument)

Important, în activităţile ritmico-muzicale, este respectarea ritualului, a cadrului repetitiv al activităţii, indiferent de tema sau materialul ales, acestea trebuie să fie structurate astfel încât copilul să nu fie conturbat de o nouă organizare a activităţii,  în defavoarea obiectivelor propuse.
Cunoştinţele dobândite la celelalte activităţi, înţelegerea lor, perceperea corectă, învăţarea unor noţiuni pot să fie legate de elementele muzicale şi de mişcare.
Temele alese din programă sunt consolidate în activităţile ritmice.
     IUBINDU-I ÎI PUTEM AJUTA!

Rodica Doina Cheregi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Hosting gratuit oferit de Tanase Cosmin Romeo