Psihopedagogie Speciala

Dezbateri,indrumari,sugestii si informatii in legatura cu depistarea si protezarea timpurie a copilului deficient de auz.Terapii auditiv-verbale pentru copilul care are dificultati de pronuntie si e hipoacuzic. Relatia parinti-copil cu deficienta auditiva, protezat sau cu implant cohlear.

RSS 2.0

STIMULAREA SENSIBILITĂŢII AUDITIVE

                 Sistemul auditiv are la om o semnificaţie deosebită pentru întreaga dezvoltare psihică. Auzul joacă rolul principal în formarea structurilor superioare ale psihicului uman. Aceasta decurge din funcţia specifică de analizator al sunetelor verbale, care constituie purtătorul prin limbaj al celei mai înalte forme de informaţie.
Percepţia auditivă, raportată prin specificul ei la limbaj, are o semnificaţie cognitivă majoră.
              Sunetul (undele sonore cu frecvenţa între 16 – 20 000 Hz) este stimulul senzaţiilor auditive iar analizatorul auditiv este urechea.
Sunetele sunt vibraţii mecanice care, transmise printr-un mediu ca: aer, apă, corpuri solide, la organul auditiv al individului, provoacă reacţii şi procese fiziologice şi psihice corespunzătoare.  Sunetele pot fi: muzicale sau tonuri (undele sonore sunt ritmice, periodice) şi zgomote (aritmice sau aperiodice). Undele sonore au 3 (trei) însuşiri esenţiale frecvenţa, amplitudinea şi forma, acestea sunt  însuşiri fizice ale stimulilor auditivi şi au corelaţia psihologică: înălţimea, intensitatea şi timbrul.

                   Aparatul auditiv al omului este adaptat pentru perceperea unui registru sonor cuprins între fecvenţele 16 Hz (limita inferioară) şi 20 000 Hz, (limita superioară). Sub 16 Hz avem infrasunetele care, uneori, pot fi conştientizate sub forma unei presiuni intermitente la nivelul receptorului, peste 20 000 Hz, trecem în domeniul ultrasunetelor pe care omul nu le poate sesiza conştient.
Sistemul auditiv al omului s-a dezvoltat şi perfecţionat în auz muzical şi auz verbal (recepţia muzicii şi a limbajului).

                  Vibraţiile acustice nu sunt recepţionate exclusiv pe cale auditivă. Sensibilitatea vibratorie (palestezia) ajută copilul hipoacuzic în receptarea sunetelor din mediul înconjurător (mijloace de transport care trec pe lângă copil ş.a.).
Afirmaţiile de mai sus subliniază importanţa antrenamentului auditiv la începutul zilei, ca fiind o preocupare principală în dezvoltarea acuităţii auditive la copilului hipoacuzic.

                      Obiectivele majore în recuperarea auzului fonematic şi creşterea acuităţii auditive a copilului hipoacuzic sunt:
– conştientizarea obiectelor ca fiind surse sonore;
– să distingă zgomote diverse, voci (copil, bărbat, femeie…), stigăte, şoapte, sunete produse de instrumente muzicale şi recunoaşterea acestora (timbrul);
– formarea abilităţii de localizare a sursei sonore (direcţia) cu deosebirea între ritmul , viteza de execuție( repede, moderat sau rar), pauze, durata sunetelor şi a pauzelor;
– să perceapă o melodie instrumentală, vocală, să diferenţieze sunetele grave , înalte, să facă diferenţierea dintre forte şi pianissimo;

Activităţi pentru recunoaşterea şi diferenţierea timbrului.

– Se aleg 2 – 3 instrumente muzicale (cunoscute), fluier, muzicuţă, xilofon, cabasă, tamburină… Li se va cânta la fiecare instrument, o bucată scurtă, cunoscută, din faţă sau un ritm la alegere. Apoi la unul din instrumente din spate (fără suport vizual). Copilul trebuie să recunoască instrumentul, el sugerează prin gesturi instrumentul la care s-a cântat.
– Joc, „Cine te-a strigat?”, copilul este strigat pe nume de o fetiţă, un băiat, un bărbat sau o femeie. Trebuie să recunoască vocea celui care l-a strigat
– Ascultarea diferitelor onomatopee sau sunetele făcute de mijloacele de transport, sau din gospodărie, sau a diferitelor acţiuni (bate cineva la uşă, zgomotul paşilor în alergare, în mers liniştit, spălatul pe dinţi, etc.) şi recunoaşterea sau imitarea lor de către copil. Ce ai auzit? Copilul arată imaginea, jucăria care reprezintă animalul, acţiunea sau mijlocul de transport şi imită sunetul sau onomatopeea auzită.
– Se aleg 3 până la 6 obiecte bine cunoscute şi le lăsăm să cadă pe rând, pe jos. Copiii spun în ce ordine au căzut obiectele.
– Trei sau patru copii se aşază după o masă răsturnată şi pronunţă diferite cuvinte, simple, bine cunoscute. Ceilalţi copii trebuie să ghicească cuvântul şi cine l-a spus. Dacă copiii au învăţat să-şi recunoască uşor vocile , se poate varia jocul, copiii îşi vor preface, schimba vocea.
– Sunetul, vocea umană, diferite surse sonore vor fi amplasate în diferite locuri, li se cere copiilor să identifice direcţia şi sursa sonoră.
– Joc, Ascunde clopoţelul, copiii sunt aşezaţi în cerc, la mijloc stă un pitic cu mâinile la ochi, la spate are un clopoţel. Un copil se furişeză şi ia clopoţelul, se întoarce la locul lui în cerc şi ascunde clopoţelul în spatele lui. Piticul, care a ascultat cu multă atenţie ce se întâmplă, încearcă să ghicească în spatele cui este ascuns clopoţelul. Rolul piticului revine apoi copilului care a luat clopoţelul, dacă el este descoperit.

Activităţi pentru recunoaşterea şi diferenţierea intensităţii sunetului:

– Activităţi cu folosirea vocii în : vorbire normală, şoptită, ridicată; voce cântată , cântatul cu voce gravă (alto), înaltă (soprană) în cântec ţipat sau fredonat uşor.
– Activităţi în care se folosesc instrumentele muzicale, joc, „orchestra noastră”, fiecare cântă la un instrument tare sau încet, după cum i se arată, cu ajutorul palmei întinse, încet, şi cu gestul pumnului de apăsare, tare.
– Activitate în care copiii merg în şir indian, cu pasul încet, uşor şi apoi apăsat, tropăit, tare. Mersul se poate asocia cu vocea, la fel încet şi tare, sau însoţit de bătăi din palme.
Dansul indienilor, copiii dansează, în ritm lent, se mişcă de pe un picior pe altul, fredonând cu voce tare, hu, hu, hu hu, hu hu …ha!, apoi în şoaptă hu,ha, hu, ha, hu,ha,hu ha…ha! Gesticuleză cu mâinile, fac ca indienii.

Activităţi pentru recunoaşterea şi diferenţierea ritmurilor:

– Mers, păstrând un ritm însoţit de bătăi din palme sau păstrarea ritmului impus de educator cu ajutorul unui instrument muzical. Copiii trebuie să recunoască şi să respecte ritmurile contrastante: repede, lent, stai (pauză). La început, exerciţiul – joc se efectuează cu suport vizual (copiii văd şi aud instrumentul),apoi, după mai multe repetări ei continuă, mers – alergat – stai, doar după auz. Educatorul bate ritmul (în tobă, tamburină) după un paravan.

Activităţi pentru recunoaşterea şi diferenţierea duratei sunetelor:

– Copiii sunt aşezaţi în cerc cu ochii închişi şi cu braţele ridicate. Conducătorul jocului (educatorul sau un copil) loveşte o dată un trianglu, sau un gong, sau un talger. Copiii trebuie să audă sunetul (de la tare – la încet) cât mai mult timp posibil.Copiii coboară încet braţele, pe măsură ce intensitatea sunetului este tot mai scăzută. Cel care nu mai aude deloc, lasă braţele pe coapse şi deschide ochii.
– Variantă a acestui exerciţiu, se lucrează doar cu un singur copil.

Exerciţiu – joc, învăţarea pauzelor:

Copiii se deplasează liber, sau dansează doi câte doi, pe muzică sau bătaia ritmică într-un instrument. Din când în când se opreşte bătutul ritmului sau se opreşte melodia. Copiii trebuie să fie atenţi, să urmărească melodia şi să sesizeze pauzele, atunci se opresc brusc din mers, dans.
Exerciţiu – joc, învăţarea înălţimii sunetelor:

Distincţia dintre sunete înalte şi joase se poate face cu ajutorul instrumentelor muzicale şi cu ajutorul vocii. Copiii sunt învăţaţi să ridice mâna la un nivel stabilit, convenţional sau prin mişcarea mâinii sus şi jos ca dirijatul.
Clasificarea corectă după înălţimea sunetului se mai poate face şi prin procedeul de fonomimică, copilul îşi ridică mâna în dreptul bărbiei pentru sunete medii, pe cap pentru sunete înalte, pe piept pentru sunete joase.
– Joc – Orchestra, fiecare copil are un instrument muzical, la indicaţiile „dirijorului” orchestrei se cântă cu sunete înalte câteva secvenţe muzicale şi apoi cu sunete joase, se alternează înălţimile. Astfel se creează o linie melodică. Copiii pot improviza şi ei o melodie.
– Un copil este „dirijor”, ridică şi coboară mâna, iar instrumentiştii respectă înălţimea cerută. Se poate folosi şi vocea în improvizaţiile melodice.

Activităţile descrise se pot combina şi alterna şi cu alte acţiuni, acţiuni care fac plăcere copiilor şi care nu-i plictisesc.

  IUBINDU-I ÎI PUTEM AJUTA!

Rodica Doina Cheregi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Hosting gratuit oferit de Tanase Cosmin Romeo