Psihopedagogie Speciala

Dezbateri,indrumari,sugestii si informatii in legatura cu depistarea si protezarea timpurie a copilului deficient de auz.Terapii auditiv-verbale pentru copilul care are dificultati de pronuntie si e hipoacuzic. Relatia parinti-copil cu deficienta auditiva, protezat sau cu implant cohlear.

RSS 2.0

METODICA EDUCAŢIEI SENZORIALE

Forma generală a exerciţiilor senzoriale pe care le propunem variază conform nivelului de dezvoltare mintală a copiilor. Grupele de grădiniţă ( mică, 3-4 ani; mijlocie, 4-5 ani şi mare, 5-6 ani) sunt stabilite după vârste cronologice precise. Dar, nu trebuie să se limiteze participarea copiilor de vârstă mică evoluaţi, la un nivel superior de exerciţii şi nici invers, copiii mari, care se prezintă pentru prima oară la grădiniţă pot beneficia de anumite exerciţii destinate copiilor din grupa mică. Majoritatea exerciţiilor includ o gradare a dificultăţilor, sarcina de a descoperi până la ce nivel se poate ajunge cu copiii din grupă îi revine cadrului didactic.
Exerciţiile vor fi adaptate grupei respective de vârstă, cu subiecte de viaţă care-i interesează şi prin care le putem îmbogăţi imaginaţia, la mediul din care aceştia fac parte, pentru a trezi interesul acestui gen de activităţi şi a capta atenţia copiilor.
Fiecare experienţă senzorială folosesşte aceleaşi procedee, indiferent de însuşirea caracteristică care trebuie descoperită şi numită.
Ansamblul de procedee sunt:
I. A clasifica obiecte (a tria):
– a despărţi [a diferenţia (a descoperi deosebirile), a opune]
– a apropia [a identifica (a descoperi asemănările), a uni]

II. A completa serii:
– a recunoaşte
– a desprinde elemental asemănărilor (a asorta, a potrivi)

III. A reconstitui ansambluri:
– a gândi (imagina) obiectul în totalitatea sa şi a proceda prin încercări
succesive la reconstruire

Exerciţiul senzorial este un exerciţiu individual sau în grupuri mici, însă nu poate fi niciodată un exerciţiu colectiv. Experienţa senzorială este întotdeauna personală, indiferent de cadrul în care se desfăşoară activitatea.
Materialul folosit în activitate se aranjează la vedere, copiii vor avea acces la el uşor şi în mod plăcut, în timpul exerciţiului.
Exerciţiul senzorial este important în compensare, în restabilirea echilibrului dintre organism şi mediul înconjurător, prin dezvoltarea altor simţuri. Activitatea nu va dura mai mult de 20-30 de minute, în funcţie şi de interesul pe care-l trezeşte. Verificările şi repetările se fac în variate forme pentru a reaminti şi a fixa noţiunea învăţată.
ÎI PUTEM AJUTA IUBINDU-I!

Rodica Doina Cheregi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Hosting gratuit oferit de Tanase Cosmin Romeo