Psihopedagogie Speciala

Dezbateri,indrumari,sugestii si informatii in legatura cu depistarea si protezarea timpurie a copilului deficient de auz.Terapii auditiv-verbale pentru copilul care are dificultati de pronuntie si e hipoacuzic. Relatia parinti-copil cu deficienta auditiva, protezat sau cu implant cohlear.

RSS 2.0

ORIENTAREA, ORGANIZAREA ŞI STRUCTURAREA SPAŢIALĂ

     Spaţiul este perceput şi construit pe plan mintal ca urmare a sesizării poziţiilor, direcţiilor, distanţelor şi a deplasărilor.
Spaţiul se organizează plecând de la nivelul senzoriomotor al percepţiilor de acţiune pe baza cunoaşterii schemei corporale proprii, recunoaşterea stânga-dreapta (la 6 ani), a schemei corporale a partenerului, a diverselor poziţii între ele.
Structurarea şi organizarea perceptiv-motrică, inclusiv a celei de spaţiu au un rol important în organizarea comportamentelor şcolare, în însuşirea citit-scrisului, a socotitului, însuşirea unor noţiuni de geometrie, geografie etc.
Structurarea perceptiv-motrică de spaţiu se realizează în special pe baza cunoaşterii schemei corporale proprii şi a altor persoane, pe cunoaşterea poziţiilor propriului corp precum şi a obiectelor în acţiune, pe baza unor acumulări din experienţa proprie ( vizuală, cutanată, kinestezică şi auditivă).
Perceperea spaţiului începe de la localizarea faţă de propriul corp a tot ce este în mediul înconjurător, prin intermediul analizatorilor vizual, kinestezic şi auditiv. Pe baza experienţei şi prin acumularea de cunoştinţe se formează capacitatea de a percepe obiectiv lumea înconjurătoare.
Pâna la 3 ani spaţiul copilului e un „spaţiu trăit” afectiv, lipsit de forme si dimensiuni, spaţiu denumit de Jean Piaget „topologic”, caracterizat prin raporturi de vecinătate, separare, de ordine şi de continuitate. Între 3-7 ani copilul ajunge la „spaţiul euclidian”, un spaţiu mai omogen, în care recunoaşte formele geometrice. Factorul comun al acestor două planuri este motricitatea, spaţiul organizându-se pornind de la nivelul senzoriomotor pe baza percepţiilor legate de acţiune, iar insuficienţele de „discriminare spaţială” sau „tulburările de orientare” conduc la perturbări de genul dislexiei, disgrafiei, discalculiei, disortografiei etc.
Formarea şi consolidarea unor deprinderi de structurare perceptiv-motrică se pot realiza doar în strânsă legătură cu schema corporală.

Exerciţii de localizare parţială pe propriul corp şi al altora şi între obiecte.
• Copilul să indice corect mâna dreaptă, mâna stângă, ochiul drept, ochiul stâng, piciorul drept, piciorul stâng, urechea dreaptă, urechea stângă pe propriul corp.
• Exersarea noţiunilor : pe, sub, în partea dreaptă, în partea stângă, sus, jos, însoţite de verbalizare, demonstraţie şi joc.
• Să cunoască şi să opereze cu diverse noţiuni de spaţiu, aceste noţiuni sunt folosite mai ales în cadrul orelor de educaţie fizică : întoarce-te la dreapta, întoarce-te la stânga; ridică piciorul (drept, stâng), mâna (dreaptă, stângă); stai aplecat, înclinat, ghemuit; apleacă-ţi capul / corpul (în faţă, în spate, în stânga, în dreapta); priveşte în faţă, înainte, la dreapta, în sus, în jos, în spate etc. JOCURI
• Să indice părţile corpului ale unui interlocutor sau în imagini şi a propriei persoane în oglindă. Jocuri speciale de aranjare a părţilor corpului, îmbrăcarea figurinelor sau a păpuşii.
• JOC: să opereze cu noţiunile; pe, lângă, alături, sub, deasupra, dedesubt utilizând jucăriile şi obiectele din sala de clasă. Fişe de colorat după indicaţiile profesorului (colorează obiectele de sub masă cu culoarea roşie, cele din dreapta, albastre, cele de sus galbene, ş.a.m.d).
• Să măsoare distanţe (din mediul ambiant) cu pasul şi cu metrul, apoi să le aprecieze şi din ochi: „Câţi paşi sunt până la fereastră?”
• Aprecierea greutăţilor, prin joc, „La piaţă”, aranjarea diferitelor obiecte în ordine crescătoare/descrescătoare după greutate, etc
• Activităţi de diferenţiere, manipulare, comparare, sortare a unor obiecte după mărime.
• Exerciţii pregătitoare învăţării scris-cititului, aprecierea unor distanţe în spaţiul bidimensional.
• Exerciţii de înţelegere şi percepere a spaţiului tridimensional.
• Exerciţii pentru identificarea şi discriminarea poziţiilor, distanţelor, localizarea zgomotelor/sunetelor din mediul ambiant sau natură. Se fac activităţi sub formă de joc:

– copiii stau în cerc în mijlocul camerei, alt copil deplasează sursa sonoră în spatele lor, se opreşte iar copiii vor spune din ce parte aud sursa sonoră – se ascunde obiectul care produce sunetul , într-un loc din clasă sau în buzunarul unui copil, copiii trebuie să localizeze direcţia de unde vine sunetul.

-copiii sunt aşezaţi în mijlocul clasei, se produc sunete cu diferite instrumente (cunoscute de către copii) şi se cere să recunoască instrumentul, direcţia şi intensitatea. Se pot aşeza mai mulţi copii în colţuri diferite, cu instrumente diferite şi se cere celor aşezaţi în mijlocul sălii să identifice direcţia şi sursa sonoră. Aceleaşi jocuri se pot face pentru recunoaşterea vocii colegilor sau se pot face jocuri de genul „De-a baba oarba”.
În practica educaţiei psihomotorii, în acivităţile de la clasă, atât educatoarea de la grupă, profesorul de educaţie specială cât  şi profesorul de educaţie fizică pot imagina şi alcătui jocuri de la cele mai simple, la complexe, în funcţie de vârsta copiilor, de gradul deficienţei , jocuri care să vină în sprijinul structurării perceptiv-motrice de spaţiu.
Capacitatea perceptiv-motrică de spaţiu se realizează printr-un proces îndelungat.

             IUBINDU-I ÎI PUTEM AJUTA!
Bibliografie:
Ioan Dorin Radu; Gheorghe Ulici, Evaluarea şi educarea psihomotricităţii copiilor cu dificultăţi psihomotorii de integrare, Bucureşti-2003.

Rodica Doina Cheregi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Hosting gratuit oferit de Tanase Cosmin Romeo